PPC Blue

PPC Energy Lounge at BRAND MINDS 2026

BRAND MINDS 2026 a adus la Romexpo, timp de două zile, peste 5.000 de profesioniști din mai mult de 50 de țări, într-un program construit în jurul leadershipului, marketingului, strategiei, inovației și culturii organizaționale. PPC a fost Green Energy Partner al ediției, într-un context în care energia nu trebuia să rămână doar parte din discursul de brand, ci să devină parte din experiența participanților.

De aici a pornit și PPC Energy Lounge. 

Într-o conferință cu un program intens și mii de participanți care se mișcă permanent, networking și întâlniri, lounge-ul trebuia să funcționeze ca o pauză firească în ritmul zilei.

Un loc în care puteai să bei o cafea, să îți încarci telefonul sau laptopul, să răspunzi la câteva mailuri și, în același timp, să interacționezi cu PPC într-un mod care nu se simțea forțat.

Pentru noi, provocarea a fost să transformăm promisiunea de brand într-un spațiu fizic care să aibă sens în contextul BRAND MINDS. Nu doar să vorbească despre energie, ci să ofere energie în toate formele ei: pentru oameni, pentru device-uri și pentru conversațiile dintre ele.

Zona a combinat partea de lounge cu mai multe puncte de interacțiune.

“Your Energy Break” oferea cafea premium clienților PPC și PPC Blue, pe baza contului lor activ din aplicațiile brandului. Pentru cei care încă nu erau clienți, cafeaua putea fi câștigată printr-un Memory Game: patru perechi de imagini găsite în maximum 60 de secunde.

A existat și “Your Charging Station”, o masă de lucru cu puncte de încărcare pentru telefoane și laptopuri. Un element simplu, dar construit în jurul unei nevoi foarte reale într-un eveniment care durează o zi întreagă.

Interacțiunea continua prin tombola PPC, deschisă participanților pe durata evenimentului, cu premii din universul energetic al brandului: o stație rezidențială de încărcare pentru mașini electrice și zece aparate de aer condiționat.

Toate aceste elemente trebuiau însă să funcționeze împreună.

Proiectul nu a fost despre a pune mai multe activări în același spațiu, ci despre a le integra într-o experiență coerentă. Zona trebuia să rămână deschisă, ușor de înțeles și ușor de folosit chiar și în momentele cu trafic ridicat.

În același timp, trebuia să păstreze suficientă prezență de brand încât să fie recognoscibilă într-un eveniment în care fiecare partener concurează pentru atenția aceluiași public.

Aici a intervenit designul spațiului.

Am tratat lounge-ul mai degrabă ca pe un loc de hospitality decât ca pe un stand expozițional. Funcționalitatea a venit prima: zone în care să poți sta, lucra, încărca un device sau lua o pauză. Brandul a fost construit în jurul acestor momente, nu invers.

Iar contextul PPC oferea suficient material pentru asta.

În România, grupul acoperă întregul lanț energetic prin PPC Energie, PPC Renewables, Rețele Electrice România și PPC Blue, de la producția de energie regenerabilă și distribuție până la furnizare și mobilitate electrică. La nivel de poziționare, PPC vorbește despre transformarea într-o companie PowerTech și despre felul în care energia și tehnologia pot contribui la un „better living”.

La BRAND MINDS, ideea a putut fi tradusă într-o experiență foarte simplă.

Ai nevoie de energie pentru telefon? O găsești aici.

Ai nevoie de câteva minute să lucrezi? La fel.

Ai nevoie de o cafea înainte de următoarea sesiune? Tot aici.

Iar dacă ai câteva minute în plus, poți interacționa cu brandul prin joc sau prin mecanica de concurs.

Într-un eveniment construit în jurul ideilor mari și al speakerilor internaționali, am ales ca prezența PPC să pornească de la lucrurile mici care fac experiența unui participant mai bună.

Înscrie-te in newsletterul nostru!






Sunt de acord ca Godmother să mă contacteze prin e-mail, folosind informațiile pe care le-am furnizat în acest formular, pentru a-mi trimite noutăți, actualizări și materiale de marketing.


Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.