Philip Morris
Lansarea noii platforme IQOS Curious X 2025 prin colaborarea Irina Rimes x Roman Tolici
“A fost mai întâi o provocare pentru agenție să reimaginăm ce înseamnă o experiență de brand neașteptată pentru IQOS”, spune Alice Gavril, Managing Partner Godmother.
La începutul lunii iunie 2025, întreaga comunitate IQOS a avut surpriza să descopere noua platformă experiențială Curious X prin intermediul unui eveniment cu o colaborare artistică inedită între Irina Rimes și Roman Tolici.
Geneza noii platforme experiențiale IQOS Curious X
De ani buni, brandul IQOS se definește printr-o comunicare experiențială şi prin inovație – care este parte din ADN-ul său, fiind prezentă atât în produs, cât și în modul în care comunică. Noua platformă reprezintă un next level în comunicarea IQOS, o dată cu maturizarea brandului.
Strategia de brand experience era deja conturată la nivel global – misiunea noastră a fost să o aducem la viață local, într-un mod relevant și memorabil.
Noua platformă țintește să îi stârnească curiozitatea – acel combustibil esențial pentru creativitate, pentru experiențe memorabile, pentru descoperiri inedite. Rolul brandului este să activeze această curiozitate care există în noi în mod organic. Cum o face la nivel execuțional? Oferind experiențe neașteptate în toate punctele de interacțiune între consumator și brand.
Muzica și arta vizuală au fost alese ca passion points comune între consumatori și brand. Ne-am dorit să oferim experiențe reimaginate, transformatoare. Ca Alice în Țara Minunilor: nu doar să privești prin gaura cheii, ci să ai curajul să deschizi ușa.
Creaţia artistică originală – punctul central în comunicarea noii platforme IQOS Curious X
Dintre mai multe propuneri și noi, și clientul am simțit că există o potrivire între lumile artistice create de Irina Rimes și Roman Tolici.
Am intuit că platforma poate reuni o artă mai mainstream, precum muzica, cu una percepută uneori ca elitistă – arta contemporană. Împreună, generează o expresie artistică nouă, accesibilă unui public mai larg. Astfel, arta vizuală este democratizată prin muzică, adresându-se comunității IQOS și altor segmente de public.
Godmother, împreună cu clientul, a fost atât facilitator cât și producător executiv în acest proiect. I-a adus împreună pe cei doi artişti și le-a lăsat libertate totală de creație astfel încât ei să poată crea ceva neașteptat.
Din această colaborare au rezultat o piesă muzicală și un tablou Night Song inspirate de întâlnirea lor. Piesa a fost cântată live de Irina în mai multe versiuni, dintre care cea unplugged la deschiderea TIFF a creat un moment foarte emoționant. Tabloul creat de Roman Tolici a fost văzut și în original la fiecare locație de eveniment, dar și pe ecrane, și pe toate materialele în serie limitată create pentru comunitatea IQOS. Au funcționat împreună extraordinar, ca o lansare de single cu un vizual creat de un artist renumit care apare pe tot merchandisingul albumului.
Evenimentul de lansare a fost la București, la Romaero, în exclusivitate pentru comunitatea IQOS. Apoi prezența-surpriză a Irinei Rimes și a lui Roman Tolici la deschiderea festivalului TIFF la Cluj. Și o altă apariție surpriză cu un live la Flight Festival la Timișoara. Au fost organizate sesiuni de tip Meet & Greet la București și Timișoara la magazinele IQOS, la care au venit numeroși fani ai artiștilor.
Un proiect de colaborare artistică ce a încântat comunitatea IQOS şi publicul larg
Această colaborare a fost primită cu un entuziasm extraordinar de către client și de către comunitatea IQOS. Am demonstrat cum este esențială chimia între artiști într-un collab și că un brand are numai de câștigat dacă le dă libertate totală de creație și are încredere în ei. Doar în acest fel artiștii pot lua această provocare ca pe una care să îi scoată și pe ei din zona de confort și să îi stimuleze.
Satisfacţia cea mai mare în acest proiect a fost faptul că artiștii au fost la fel de încântați ca noi. Declarația Irinei Rimes spune totul:
“Colaborarea cu Roman a fost ceva ce părea că trebuia să se întâmple demult sau s-ar fi întâmplat oricum. Mă bucur că am avut ocazia să lucrăm împreună și să dăm naștere unui proiect care ne reprezintă pe amândoi și bineînțeles că mulțumesc IQOS și mulțumesc agenției Godmother că ați crezut în noi și că ați făcut ca acest proiect frumos să se întâmple.”