UTCB

ConstructFEST 2021

În perioada 14-16 aprilie am organizat cea de-a patra ediție a ConstructFEST care a devenit prima platformă de comunicare și networking între nouă țări europene, cele mai prestigioase companii de construcții din domeniu și grupul țintă final: potențiali studenți și studenți, care au de acum o perspectivă mai clară asupra oportunităților academice și de dezvoltare a carierei, prin apartenența la Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) și consorțiul EU-CONEXUS.

Evenimentul s-a desfășurat pe platforma noastră virtuală și a fost vizitat de 1600 de participanți, care au aflat oportunitățile din industrie și tematicile de actualitate din sfera construcțiilor, dezbătute la mesele rotunde.
#ConstructFEST a fost prezent și în social media atât pentru profesioniști, în LinkedIN, unde postările au ajuns organic la 15000 persoane, dar și pentru viitori studenți, în Instagram, unde peste 22000 de tineri au aflat despre târg. Cele două categorii s-au reunit în Facebook, unde ConstructFEST a avut un impact de 125.000 de oameni. Timp de 3 zile, porțile virtuale ale târgului au fost trecute de vizitatori din Grecia, Germania, Lituania, Franța, Spania, Austria, Irlanda, Maroc, Croația, Moldova, Dubai.
Am organizat în paralel Târgul Companiilor și Târgul Universităților, iar studenții au putut aplica la programele de internship și la oportunitățile academice în cadrul universităților parte din EU-CONEXUS.
Pentru companii am pregătit standuri virtuale, spațiu de networking și de prezentare, pentru a facilita interacțiunea live cu participanții, în vederea recrutării și angajării, dar și pentru creșterea oportunităților de business.
De asemenea, în cadrul dezbaterilor și meselor rotunde au fost abordate cele mai eficiente soluții menite să protejeze mediul în care trăim, dar și perspective de viitor care să pună bazele parteneriatelorre durată.