Petrecerea campeneasca Isovolta

Vineri, 16 iulie, angajatii Isovolta au avut parte de o petrecere pe cinste, cu multa mancare, bautura, voie buna si muzica populara. Cei peste 1200 de invitati s-au distrat inca de la ora 14:00, iar petrecerea a tinut pana spre dimineata.

Godmother a gestionat toata logistica acestui eveniment, avand grija ca mancarea, bautura si intreaga atmosfera sa fie pe masura asteptarilor celor prezenti. In plus, Godmother a contribuit si cu grafica pentru invitatii, postere si vouchere.




Reuniunea de 10 ani pentru absolventii Colegiului National “Mihai Viteazul”, promotia 2000

Reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului este intotdeauna un eveniment asteptat, important, emotionant, care merita o atentie speciala.

Anul acesta a avut loc reuniunea de 10 ani pentru absolventii Colegiului National “Mihai Viteazul”, promotia 2000, iar Godmother a avut placerea sa se ocupe de organizarea acestui eveniment. Cei peste 200 de invitati s-au bucurat de o seara inedita, muzica buna, concursuri si activitati originale, totul intr-o locatie deosebita – Casa Cernica, intr-o atmosfera care a imbinat elegata cu distractia de neuitat.

Revederea fostilor colegi a fost emotionanta, dar si un foarte bun prilej de a retrai distractia din liceu. Asa ca s-a dansat mult, pana spre dimineata, s-a reeditat concursul de miss si mister si s-a ascultat un concert al formatiei In Probe.

Iata si cateva poze…




Vitalitate cu Forever Living Products Romania

Duminica, 9 mai, in Piata Charles de Gaulle (intrarea Herastrau), se da startul editiei a VII-a a crosului “Fii sanatos cu Aloe vera” organizat de Forever Living Products Romania. Ne bucuram ca suntem prezenti si de aceasta data alaturi de echipa de la Forever Living si ca sustinem un eveniment dedicat unei vieti sanatoase si active.

Godmother a contribuit cu design-ul pentru poster si flyer (cu o forma prietenoasa care pune accentul pe unul dintre cele mai importante produse Forever Living – Aloe Vera Gel). In plus, avem si un clip promotional pe Zoom TV (in statiile de metrou), prin care dorim sa evidentiem beneficiile produselor Forever Living – simbol al sanatatii – si sa anuntam crosul care urmeaza sa aiba loc in acest weekend.

Iar cei care pun pret pe sanatate si sunt interesati atat de produsele Forever Living cat si de cros, sunt asteptati si pe Facebook.

Forever Living - Poster Cros
Forever Living - Flyer

Forever Living - Clip




Seara franceza dedicata sanatatii

Restaurant Heritage, muzica frantuzeasca de calitate, gourmet-uri din hexagon si o lansare de produse farmaceutice provenind din Franta este tot ce am avut nevoie ca sa organizam o seara rupta parca de pe malurile Senei.
Lansarea noii game de produse farmaceutice de la Arkofarma s-a adresat profesionistilor din domeniul farmaceutic si s-a desfasurat sub semnul farancofoniei purtand numele „A la Francaise”.
Ideea din spatele evenimentului a fost aceea de a asocia produsele farmaceutice cu tara lor de provenienta, Franta.
Astfel, intregul eveniment a gravitat in jurul unor simboluri franceze impingadu-i pe invitati sa se simta “a l’aise” cunoscand noile produse intr-o atmosfera relaxata, discreta si eleganta.
Printre discutiile legate de sanatate - moderate de catre nutritionistul Serban Damian - am strecurat si o sceneta in care Vlad Zamfirescu si Cristina Florea au explorat cu umor viata de zi cu zi din farmacii.




Brandswalk Fashion Show - The Setting

Suntem intotdeauna mandri sa putem contribui la succesul evenimentelor clientilor nostri.Cu atat mai mult cand este vorba de evenimente in care detaliile sunt extrem de importante si conceptul din spatele lor creaza intreaga poveste.

Brandswalk Fashion Show, prezentarea colectiilor de primavara-vara a brandurilor prezente in Bucuresti Mall, este exact evenimentul acela despre care va spuneam ca transmite de fiecare data un mesaj foarte puternic. Iar partea din poveste in care echipa noastra de creatie si-a adus contributia este decorul evenimentului.

Am pornit de la ideea ca pret a porter-ul ajunge in dulapurile noatre, in casele noastre, in intimitatea noastra pana intr-acolo incat ne defineste stilul.
Asa ca de ce n-ar putea el sa ne fie prezentat intr-o atmosfera care sa asocieze simplu hainele cu intimitatea?
De ce n-am face prezentarea de moda direct acasa? Adica exact acolo unde ne decidem de fapt, in fiecare zi, ce-nseamna astazi pret a porter.

later update: fotografii de la eveniment




Bucuresti Mall event - after pictures

Dupa cum am promis, continuam astazi povestea evenimentului din Bucuresti Mall.
Fara prea multe cuvinte, cu imagini si satisfactia de a fi contribuit la un succes.








live bloggin with pictures

Am promis fotografii de la evenimentul din mall




Live blogging din mall

Seria de evenimente pe care Godmother le organizeaza pornind de la Valentine’s Day debuteaza cu petrecerea in colaborare cu Playboy organizata de Anchor Group in Bucuresti Mall.
Am inceput spectaculos cu statui vivante - Cupidon si-al lui costum de inger si senzuala lui Iubita.Clienti interesati, oameni dornici de fotografii cu ei si introducerea conceptului serii.
In momentul acesta patru dansatoare profesioniste se pregatesc sa intre pe scena pentru preambulul incitant al serii.Apoi gazdele serii, Daniel Buzdugan si Marina,vor anunta concursurile si surprizele pregatatite de Bucuresti Mall.
Wilmark si trupa lui de dansatori/just do it! si show-ul lor de street dance / playmates / body painting pe femei superbe si-mbracate in tempera.

to be continued …




Gala Life Care

Am decis sa ne facem revenirea pe blog in forta cu o poveste frumoasa, o poveste a unui eveniment special. Gala Life Care despre care am scris in cifre si cuvinte de publicitari-btl-isti cu experienta pe site. Aici vrem sa va povestim ce ne-a impresionat pe noi acolo.

Si-o sa vorbim despre recunoasterea valorii si nu la modul moralo-generalist ci intr-un fel foarte practic si pragmatic.

Oamenii care au ales sa faca parte din Life Care au probabil foarte multe asteptari de la compania asta. Au sperante, au vise, au planuri - cu cifre sau nu- dar mai au ceva in comun : nevoie de recunoastere a valorii.
Suna cunoscut, nu? Cam fiecare dintre noi simtim nevoia asta, ne bucuram cand cineva ne spune ca suntem minunati, buni, eficienti, sau pur si simplu profesionisti. Si credem sincer ca asta s-a intamplat sambata la Gala.

800 de oameni s-au strans in sala Ateneului ca sa isi spuna unii altora ca sunt buni, ca au muncit din greu pentru performatele lor, ca merita premii, diplome, distinctii si aplauze. si sa isi recunoasca unii altora ca au facut o alegere buna.

si prefsoara de geografie care ne-a spus ca simte ca i se recunoaste valoarea, si liftierul din mina care a luat cele mai mult premii si care a si-a pastrat din inocenta si simplitatea aia calda care te emotioneaza si managerul general care le-a spus oamenilor toate aceste lucuri pe care trebuiau sa le auda.




Alaturi de Agricover si la Indagra

Tocmai s-a incheiat Indagra. Ca de obicei am fost prezenti la acest eveniment alaturi de Agricover Group.
Si in acest an ne-am ocupat atat de creatia si de productia materialelor de promovare, cat si de supervizarea actiunilor din stand.
Conceptul de anul acesta s-a centrat pe urmatorul mesaj : “Agricover reprezinta unul dintre cei mai importanti jucatori din domeniu, un grup puternic cu solutii fiabile si servicii integrate”. Brosurile, pliantele, decorarea standului, hostess-ele prietenoase le puteti admira mai jos.




te joci. razi. cresti

Un eveniment inedit cu mamici, copii, jucarii Fisher Price si un invitat special: Dr. Alfano.
Conferinta de presa si evenimente dedicate jucariilor Fisher Price din Romania. Vizita Dr. Alfano a avut drept scop identificare acelor elemente care caracterizeaza necesitatile de educare prin joc ale copiilor romani. Discutiile s-au axat in jurul acestei teme avand un caracter prietenesc, degajat dar profesionist.

Te joci. Razi. Cresti Fisher Price Event on PhotoPeach




Midocaravana

Ce e mic, colorat si usor de parcat ?!

Noul Polo!!!

Daca nu v-ati intalnit inca pe sosele cu noul Polo va anuntam ca impreuna cu Midocar
l-am plimbat prin oras.
Midocaravana a tras pe dreapta facand scurte vizite prin cafenele.
Cei care se aflau la o salata sau o prajitura prin cafenelele din zona Dorobanti, Decebal, Universitate sau Romana s-au jucat cu promoterii MIDOCARavanei. Cine a dezlegat misterul puzze-lui Midocar a iesit de la cafea cu un premiu foarte “Polo”.

A doua zi de MIDOCARavana on PhotoPeach